Program

PROGRAMUL POLITIC AL INITIATIVEI ECOLOGIE SI COMUNITATE – ECO

De trei ori ECO – 3ƐCO

PREAMBUL

Inițiativa Ecologie și Comunitate – ECO este un partid politic progresist, care promovează și favorizează reforma socială, politică și economică, rezultatul convingerilor comune ale fondatorilor și care își propune să aducă corecții și armonizări principiilor și obiectivelor Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a ONU.

ECO își propune să consolideze activitatea numeroaselor grupuri de ecologiști și progresiști români îngrijorați de lipsa de atitudine a guvernelor actuale în fața schimbărilor climatice. ECO va activa în domeniile de politică atât legislativă cât și fără caracter legislativ, la nivel local, la nivel național și la nivel european, contribuind astfel la efortul forțelor din toate țările de a pregăti populația pentru schimbările drastice ce vor urma din cauza modificărilor dramatice ale climei.

De la un sistem defect la bunăstare sustenabilă pentru toți

Succesul democrației occidentale după cel de-al doilea război mondial s-a bazat pe contractele sociale naționale: cetățenii au plătit impozite și statul a oferit condițiile pentru un progres economic constant, alături de locuri de muncă sigure, o rețea de siguranță socială și politici redistributive care au redus veniturile și diferența dintre proprietari și lucrători. Deși gradul de redistribuire și disponibilitatea locurilor de muncă sigure a variat în rândul țărilor, marea majoritate a cetățenilor a acceptat acest acord.

În ultimele decenii însă, globalizarea a erodat contractul social postbelic prin slăbirea statului-națiune. Creșterea comerțului global și fluxurile financiare au contribuit la prosperitate, dar au creat și perdanți. Inegalitatea veniturilor s-a lărgit în multe țări, iar concentrarea bogăției la vârf nu mai pare a fi tolerabilă. În plus, criza financiară globală din 2008 a denaturat încrederea publicului în progresul economic constant.

Guvernele democratice se confruntă acum cu două provocări principale în încercarea de a revigora contractele sociale ale țărilor lor. Acestea trebuie să asigure o plasă de siguranță puternică și eficientă prin adaptarea politicilor sociale și a pieței muncii la noua lume a muncii și trebuie să ia măsuri concrete pentru a furniza bunuri publice globale, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice prin asigurarea sprijinului intern pentru cooperarea internațională.

Acest demers va fi dificil. Dezechilibrul economic, împreună cu preocupările legate de migrație și refugiați, au contribuit la atragerea grupărilor neo naționaliste la putere în mai multe țări. Prejudiciul adus de președintele Donald Trump regulilor globale și instituțiilor multilaterale de exemplu, comprimă dificultățile altor guverne naționale în ceea ce privește progresul în materie economică și de securitate.

Deși șomajul a scăzut în general, noile tehnologii și creșterea concurenței din China au creat un sentiment puternic de nesiguranță în economiile avansate . Adevărat, economia digitală aduce o mare promisiune. Dar și ea este perturbatoare și schimbă natura muncii, oferind locuri de muncă mai puțin sigure și sporind nevoia de învățare continuă. Acest lucru este valabil și pentru țările emergente.

Prin urmare, prioritatea guvernelor trebuie să fie aceea de a-și actualiza politicile sociale și de piață pentru care să reflecte schimbări digitale. În special, beneficiile sociale trebuie să devină pe deplin portabile și “deținute” de către lucrători, mai degrabă decât să fie legate de un anumit loc de muncă.

Unii susțin reînnoirea contractului social printr-un „venit de bază universal”  (UBI) plătit de stat pentru fiecare cetățean adult. Dar aceștia nu precizează în mod clar dimensiunea UBI pe care o au în vedere și ce ar trebui să înlocuiască exact, iar schemele de furnizare ale acestuia către cetățeni sunt pur și simplu imposibile . În Statele Unite, de exemplu, un UBI de 1.000 de dolari pe lună ar costa la fel de mult ca întregul buget federal.

O opțiune mai bună ar fi o impozitare negativă generoasă a venitului (Negative Income Tax – NIT) sau un “venit de bază garantat” (GBI). Spre deosebire de un UBI, un GBI ar putea fi mai accesibil și ar oferi oamenilor sub un anumit nivel de venit un stimulent de a lucra în timp, având un efect redistributiv.

În plus, angajații ar putea avea conturi digitale individuale în care câștigă puncte pentru a plăti o recalificare și o educație ulterioară. O astfel de schemă există deja în Franța și ar putea fi extinsă pentru a include asigurarea de șomaj, concediul personal și chiar pensiile. Experții de la think tank-ul progresist, Terra Nova de exemplu, prevăd un sistem cuprinzător de puncte care ar permite cetățenilor să aleagă un pachet de beneficii sociale adaptate circumstanțelor lor individuale.

Un astfel de sistem ar necesita măsuri de protecție privind confidențialitatea individuală și pentru a împiedica utilizarea informațiilor personale în scopuri politice. Și deși alegerea individuală este o atracție cheie a unui astfel de sistem, este de dorit și o anumită protecție împotriva imprudenței. Dar, cu aceste avertismente, un sistem de puncte cu beneficii pe deplin portabile ar fi potrivit pentru noua lume a muncii și ar putea deveni o piatră de temelie a unui contract social reînnoit.

A doua prioritate pentru societăți este includerea unor elemente în contractele sociale reînnoite, care să faciliteze furnizarea de bunuri publice globale și să prevină politicile “cerșetor – vecin”, care produc beneficii pe termen scurt pe plan intern, dăunând altora și invitând represalii. Deși majoritatea politicilor au în principal efecte interne , globalizarea a atins un stadiu în care anumite rezultate pot fi obținute doar prin cooperare internațională.

Aceste bunuri publice globale pot fi de tipul “cele mai slabe”: neconforme uneia sau mai multor țări, ar putea submina eforturile globale pentru a aborda o problemă care îi afectează pe toți. Printre exemple se numără pregătirea pentru epidemii, prevenirea proliferării nucleare și evitarea unor evaziuni fiscale la baza sistemelor naționale de impozitare. Alte bunuri publice ar putea fi considerate “aditivi”. De exemplu, o protecție eficientă a climei depinde de eforturile tuturor țărilor de a reduce emisiile de dioxid de carbon.

Furnizarea de bunuri publice globale este o provocare imensă, deoarece, desigur, nu există un contract social între cetățeni și o autoritate globală inexistentă. Dar furnizarea adecvată a bunurilor publice globale impune ca guvernele naționale să fie trase la răspundere pentru gradul și succesul cooperării lor internaționale în livrarea acestor bunuri.

Vedem începutul unei astfel de legături între protecția locală și cea globală cu ocazia impunerii unor soluții privind protecția climei. În alegerile recente din Parlamentul European, milioane de cetățeni au votat pentru partidele verzi care au făcut ca lupta împotriva încălzirii globale să fie principala lor prioritate. Liderii, cum ar fi președintele francez Emmanuel Macron, s-au angajat la nivel național să coopereze la nivel internațional pentru combaterea schimbărilor climatice. Acest lucru sugerează că cooperarea privind asigurarea unui bun public global poate deveni parte a unui contract social național.

Dificultatea construirii unui nou contract social bazat pe acești doi piloni nu ar trebui subestimată. Contribuabilii ar putea renunța la costurile de furnizare a unor politici sociale globale și flexibile pentru epoca digitală. Și așteptând ca cetățenii să solicite guvernelor lor să coopereze mai mult pe plan internațional ar putea suna naiv, având în vedere o ciudată apariție a narcisismului neo-liberal (neo-narcisismul).

Dar un contract social reînnoit, care răspunde noii naturi a muncii și globalizării, este esențial pentru reducerea nesiguranței și a furiei pe scară largă și asigurarea viitorului democrației. În acest sens, sprijinul tinerilor alegători din întreaga lume pentru programele politice care încorporează ambii piloni oferă un motiv puternic pentru speranță. 

ECO își propune să aplice o strategie de dezvoltare durabilă și socială coerentă și își bazează activitatea pe politicile interne ale UE. Pentru a sprijini această abordare de transformare sistemică în contextul crizei climatice și pentru a coordona mai bine acțiunea politică cu acțiunile altor actori, în special cu sindicatele și cu organizațiile neguvernamentale, ECO va  continua să aprofundeze și să extindă modul în care înțelegem provocările din domeniul durabilității și modul în care trebuie modificate politicile pentru a îndrepta transformările spre obiectivul nostru ultim – o societate care asigură bunăstarea sustenabilă pentru toți și în armonie cu natura.

Pornim de la o premisă vizibilă: societatea noastră este în criză. Această criză are patru componente: socială, ecologică, economică și politică, care se alimentează reciproc. Putem depăși această stare inversând tendințele tot mai pronunțate de inegalitate și inechitate. În timp ce alterăm modul în care funcționează sistemul, planeta noastră suferă de propria criză.

Schimbările climatice și colapsul ecologic reprezintă o amenințare existențială directă pentru noi toți. Noi, familiile noastre și tot ce prețuim este în pericol. Fără acțiuni imediate și decisive, ne confruntăm cu dispariția.

Atitudinea pro-activă în fața extincției și reducerii drastice a biodiversității este o necesitate. Instituțiile politice au eșuat în a propune legi care să protejeze cetățenii de poluare, să prevină dispariția în masă a speciilor și să prevină posibilitatea dispariției umanității în viitorul apropiat. Prin urmare, ne unim forțele pentru a determina guvernele să ia măsuri urgente pentru protejarea noastră și a lumii noastre naturale confruntate cu extincția speciilor.

Ne aflăm în pragul celei de-a șasea extincții a vieții de pe Pământ, Antropocenul, cu 200 de specii pierdute zilnic. În fiecare lună există fenomene meteorologice extreme – cutremure, inundații, incendii, secetă și distrugeri de culturi care ar putea duce, în curând, la foamete. Sute de mii de vieți se pierd în fiecare an ca urmare a schimbării climei. Industriile ecocide continuă să fie interesate doar de profit, ignorând efectele distrugerilor și neavând nici o intenție de a proteja viața umană sau non-umană. Mas-media este dezinteresată să expună adevărul despre duritatea și brutalitatea crizei ecologice, iar guvernele reușesc cu greu să acționeze în consecință, preferând să acorde prioritate creșterii economice infinite.

Toți și toate ne conduc spre dispariție – acest sistem toxic ne ucide. Deși ideologiile dominante afișează o lipsă de alternative, o altă lume este posibilă, iar soluțiile ne sunt la îndemână dacă recunoaștem rădăcinile comune ale ecologiei și economiei, adică un sistem de producție, distribuție și consum care refuză externalizarea costurilor sociale și de mediu către cetățeni și natură.

Ce lipsește este voința politică și o democrație în care să se audă vocile noastre. Pentru a ne salva, ne vom pune în joc toate forțele de care dispunem.

Este tot mai larg acceptată ideea că economiile noastre  – ce și cum producem și consumăm și modul în care eliminăm deșeurile – ignoră limitele planetei, ceea  ce ne conduce spre o criză ecologică profundă.  Omenirea nu mai poate continua astfel: ne epuizăm  resursele naturale și stocurile de pește, distrugem fără încetare biodiversitatea colectivă, bunurile comune, provocăm o poluare pe  termen nedefinit a solurilor, a apei și a aerului, ne distrugem sănătatea și emitem tot mai multe gaze cu efect de  seră în atmosfera planetei. Suntem în punctul în care depășim din ce în ce mai mult limitele umane și sociale, deoarece majoritatea oamenilor se luptă să supraviețuiască, în timp ce o foarte mică parte absoarbe cea mai mare parte a bogăției la a cărei acumulare contribuim cu toții. Aceste încălcări au  aceeași origine – prezența dominantă a unei paradigme  economice caracterizate de politici neoliberale orientate spre piața corporatistă și susținute de interese economice și financiare puternice.

Paradigma neoliberală a ocolit dezideratul bunăstării pentru toți, aducând beneficii doar celor puțini, ignorând problemele planetei.

Guvernele și instituțiile acționează, în cel mai bun caz, în sensul limitării exceselor provocate de aceste interese, tolerându-le sau chiar susținându-le în mod activ. Percepția că guvernele sunt neputincioase sau că se feresc să remedieze dezechilibrul tot mai pronunțat de  putere dintre interesele economice organizate și populație în general, a discreditat sistemul politic tradițional, creând astfel un spațiu și mai mare pentru politica naționalistă, orientată spre interior, ale cărei unice convingeri sunt xenofobia și ostilitatea instinctivă față de proiectul european, în condițiile în care UE întârzie să facă eforturi mai mari pentru a construi o Europa socială și ecologică. Statutul nostru social a fost și este nevoit să se adapteze la condițiile de piață dură, în continuă  schimbare, și la o concurență tot mai intensă bazată doar pe costuri.

Societatea noastră se confruntă cu interdependența dintre criza climatică  și criza socială.

Criza socială primește prea puțină atenție atât din partea experților, cât și a politicienilor, în ciuda faptului că există tot mai multe dovezi că societățile inechitabile sunt disfuncționale: societățile cu diferențe mari de venit în rândul populației sunt caracterizate, printre altele, de un nivel de sănătate mai precar, de relații sociale deteriorate  și de un grad mai mare de violență, de un nivel redus de  încredere, de un nivel mai scăzut al bunăstării și instruirii copilului, de un număr mai mare al mamelor adolescente și de o mobilitate socială mai redusă. Prin urmare, combaterea inegalității este un câștig pentru toți, acest lucru fiind, în fond, miza originară a democrației, aceea a participării tuturor cetățenilor la viața publică în mod egal. Chiar mai puțină atenție se acordă interconexiunilor dintre criza socială și criza climatică.

Aceste crize – economice, sociale, de mediu și politice  – sunt rezultatul sistemului economic dominant. În absența unor schimbări profunde, aceste crize vor duce la prăbușirea sistemului democratic, fie pentru că forțele populist-autoritariste și extremiste vor dobândi putere decisivă în Europa, fie pentru că aceste crize economice, sociale sau de mediu vor fi ajuns la o  etapă destabilizatoare pentru societate. O nouă criză financiară, pe care unii experți o anunță deja, ar putea  avea efecte devastatoare asupra economiilor noastre, agravând efectele negative încă persistente ale crizei din 2008. Deteriorarea continuă a condițiilor sociale, alimentată de inegalitățile crescânde și de insecuritatea tot mai pronunțată, în special în regiunile lăsate în urmă, în zonele rurale, în centrele urbane și în jurul acestora, ar putea prezenta riscuri sistemice grave, canalizând opțiunile electorale spre partidele populist-autoritariste și spre cele extremiste, alteori spre un neoliberalism al elitelor.

Re-capacitarea oamenilor

Pentru a preîntâmpina aceste crize insistăm, în primul rând, asupra re-capacitării oamenilor în calitatea lor de cetățeni creatori ai statului democratic, extrași din rolul de simpli consumatori, de la nivelul local până la cel național, și de membri ai sindicatelor și ai organizațiilor societății civile. În lipsa participării publice și a reducerii vieții politice la spectacolul electoral, democrațiile au devenit fragile în timp, pe măsură ce puterea și bogăția economică  s-au concentrat din ce în ce mai mult, iar democrația economică, în  special reprezentarea sindicală, a fost slăbită. Vom remedia această situație. Cetățenii trebuie să fie capacitați să își apere drepturile și să ceară o societate echitabilă, în special la locul de muncă. Cetățenii trebuie să aibă posibilitatea de a trage la răspundere reprezentanții aleși, în special prin asigurarea unor standarde ridicate de transparență în procesul decizional politic.

Re-modelarea capitalismului

Re-capacitarea cetățenilor le va permite acestora să  contribuie la re-modelarea capitalismului, așa cum decenii de cultură democratică au făcut-o în spațiul scandinav.

Sectorul privat, în special întreprinderile mari, ar putea juca un rol major în plasarea sustenabilității economice, sociale și de mediu în centrul strategiilor lor de afaceri.

Astăzi dimpotrivă, suntem martorii unei tendințe contrare întrucât bogăția corporativă continuă să se concentreze, profitul pe termen scurt are prioritate față de orice alt considerent, iar sarcina costurilor sociale și de mediu este  încă prea ușor transferată asupra societății în ansamblu.

Evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale se amplifică, permițând unora dintre cele mai mari întreprinderi din lume să plătească impozite nesemnificative, în  timp ce practicile de afaceri necorespunzătoare și destabilizatoare continuă să afecteze sectorul financiar și  bancar. Economiile noastre se confruntă cu schimbări revoluționare induse de accelerarea progreselor în domeniul digitalizării, inteligenței artificiale și roboticii, pe care ar trebui să le direcționăm spre sprijinirea  bunăstării umane, nepermițându-le să denatureze piețele forței de muncă care să ducă la o concentrare și mai mare a bogăției și a veniturilor.

Pentru a ne asigura că activitatea economică privată ține seama într-o măsură mai mare de considerațiile sociale și  de mediu, dincolo de profit, și contribuie la o repartizare  echitabilă a bogăției și a veniturilor, ar trebui promovate  acolo unde este posibil, forme alternative de afaceri care  să confere economiei un caracter mai diversificat, mai  colaborativ, mai puțin concentrat pe preocupările pe  termen scurt și pe maximizarea profitului, încurajând asumarea responsabilității pentru costurile externe pe care  le generează activitatea unei întreprinderi pentru întreaga societate.

Extinderea economiei sociale și solidare este o  modalitate evidentă și esențială de a reuși în acest deziderat,  precum și de a oferi instrumente juridice care să integreze  preocupările sociale și de mediu. Cu toate  acestea, toate formele de afaceri ar trebui să își asume mult mai bine responsabilitatea pentru dimensiunea socială și  cea ecologică. Obligațiile minime ale întreprinderilor față  de societate în ansamblu ar trebui consacrate în legislație, iar achizițiile publice sustenabile ar trebui să  devină norma. Colectarea impozitului pe profit trebuie să fie mult mai eficientă și mai progresivă, iar inițiativele actuale la nivel european în acest sens trebuie dezvoltate și duse la bun sfârșit.

Este imperios necesară consolidarea reglementării și a supravegherii  sectorului financiar, pentru a se asigura faptul că acestea  își îndeplinesc pe deplin rolul de finanțare a tranziției spre sustenabilitate, că oferă finanțare adecvată întreprinderilor  mici și consumatorilor și că recunosc și gestionează noile  riscuri, inclusiv sistemul bancar paralel.

Provocările sociale și ecologice fac parte integrantă din lupta pentru justiție

Limitele planetei și limitele umane sunt corelate. Ele trasează aceeași linie între vechea lume a capitalismului, lăcomiei neîngrădite și supradominante, și o lume nouă, a bunăstării distribuite în mod echitabil pentru toți, a capacitării celor mulți, a unei umanități care trăiește în armonie cu planeta. Acestea fac parte din aceeași poveste: măsura în care deteriorăm mediul natural și clima va fi un factor determinant pentru gradul de inegalitate din societățile noastre, iar nivelul inegalităților noastre va fi un factor-cheie pentru a determina amploarea degradării mediului. Lupta pentru salvarea planetei noastre sau lupta împotriva nedreptății sunt una și aceeași.

Însă acestea sunt doar unele din limite pe care economiile noastre au obligația să le respecte și  să le protejeze. Ele vor respecta și vor proteja în  egală măsură anumite limite umane și sociale pe care nu  ar trebui să le încălcăm niciodată. Economiile noastre vor înceta să genereze sărăcie pentru milioane de  oameni, lipsindu-i de posibilitatea unui loc de muncă, de  acoperirea nevoilor elementare sau de accesul la educație  decentă și la servicii de sănătate accesibile.

Economiile și  societățile noastre democratice  vor fi viabile doar dacă vor respecta drepturile fundamentale ale omului și cele sociale și doar dacă vor reduce inechitățile profunde.

Inegalitatea are efecte multiple asupra mediului natural.

Societățile cu un grad mai mare de egalitate se bucură de un mediu natural mai sănătos și au o capacitate mai mare de a deveni din ce în ce mai sustenabile. Societățile egalitare sunt și mai reziliente în fața corupției politicului și economicului. Suntem inegali în fața crizei ecologice. Bogații și săracii, bătrânii și tinerii, locuitorii dintr-o zonă sau din alta vor fi afectați de aceasta în moduri diferite. Cei care poartă cea mai mare parte de responsabilitate pentru această criză sau cei care încearcă acum să împiedice rezolvarea ei, probabil că vor fi cei mai puțin expuși. De aceea, criza ecologică riscă să genereze o nouă sursă de inechitate.

Visul democratic inițial al unor cetățeni activi a fost pervertit, deoarece mulți oameni au eșuat în încercarea de a  modela  societatea prin votul lor într-un mod care să le asigure  bunăstarea susținută și sustenabilă de ansamblu. Influența sindicatelor s-a erodat odată cu globalizarea capitalismului. Iar societatea civilă, în ciuda dinamismului ei, nu a primit niciodată de la autoritățile publice recunoașterea deplină a calității sale de voce legitimă și relevantă a societății, alături de sindicate, cu diferite forme de dialog social și de negociere colectivă.

Partidele politice trebuie să își asume o parte din vină. Ele nu s-au luptat întotdeauna suficient de mult pentru a  aprofunda democrația în toate formele sale, în locurile și  perioadele în care au fost sau sunt la putere. Promisiunea unor forme de democrație mai participativă și mai deliberativă, facilitate de comunicațiile electronice, s-a materializat doar în câteva zone restrânse. Democrația digitală este în pericol și trebuie apărată de  răspândirea dezinformării și a „știrilor false” online.

ECO va investiga posibilitățile de atenuare a crizei determinată de încălzirea globală și a catastrofelor ecologice urmare a emisiilor de gaze cu efect de seră. Această atenuare poate fi realizată prin dezvoltarea unui sector economic descentralizat, al unor tehnologii autonome auto-controlabile și auto-consumabile. Aplicațiile auto-reglabile, orientate spre scopuri non-profit, construite pe registre distribuite în Blockchain și IOT (Internet Of Things), vor permite o utilizare mai eficientă a energiei.

În situația în care capitalismul rămâne nereglementat și necontrolat, având ca motivație doar profitul, iar emisiile de dioxid de carbon, metan și oxid de azot continuă conform algoritmului actual, atunci încălzirea globală și schimbările climatice vor fi de neoprit.

Dar ce instituție va institui un “sentiment de limite” contrabalansabil asupra lăcomiei capitaliste și egocentrismului? Considerăm ca Statul ca instanță executivă funcționează necorespunzător. Statul este un anumit tip de ordine normativă moștenită din punct de vedere istoric care este supusă constant varietăților și trendurilor politice. Deținătorii puterii din stat sunt persoane care vor să-și consolideze puterea cu orice preț, sacrificând bunul comunității în folos propriu. Avem nevoie de sisteme de guvernanță și de distribuire a resurselor mai descentralizate decât poate fi Statul.

Problema este schimbarea climatică antropocenă provocată de oameni. Societatea umană are nevoie de un nou tip de autoritate/anti-autoritate morală care să opereze, într-un anumit grad, independent de oameni. Până în prezent, singurele remedii mandatate de Stat au fost o oarecare încercare de reducere a emisiilor și oarecare posibile viitoare inginerii climatice.

Dar singura instanță politică conformă situației actuale este aceea care va fi echipată cu puterea executivă descentralizată/deconcentrată.

ECO propune crearea unor Instituții Autonome, care să funcționeze pe principii constructale: rădăcină- trunchi- ramuri.  Aceste instituții vor avea o afinitate electivă cu programele AI (Inteligență Artificială) de tip „deep learning” (învățare profundă) contemporane, în care softul se auto dezvoltă și învață din propria experiență. Avansul major pe care l-au făcut în ultimii ani tehnologiile „deep learning” și „machine learning” precum și importanța crescândă a tehnologiei „Big Data” au dus la realitatea că AI este acum o forță majoră care ne influențează viața, societatea și economia.

Într-un sistem economic ideal, unele tehnologii nu vor fi deținute de oameni. Aceste tehnologii vor fi agenți autonomi ai sistemelor de distribuție radicală. 

ECO propune un sistemul economic tridimensional:

1.        o dimensiune „de piață” pentru creșterea economică, libera întreprindere, concurență și recompense pentru realizare;

2.        o dimensiune „socialistă” în care educația, sănătatea, locuințele garantate, veniturile de bază și alte drepturi universale ale omului sunt administrate public; și

3.        o dimensiune „tehnologic auto-conștientă” specifică noului val de digitalizare sau industrie 4.0, cu implicații majore în descentralizare și dezintermediere (eliminarea cu blocaj a “intermediarului” ca banca sau brokerul), în tranzacțiile peer-to-peer, dând importanța sporită a codului, designului, proprietății intelectuale, Smart-Contractelor și reducerii costurilor pentru intrarea în afaceri.

Acest proces este încă în lucru. Aducerea oamenilor în stare de neputință, dominația capitalismului global și aparenta incapacitate a politicii vor continua să crească  dacă nu se produce o veritabilă rebeliune. Giganții corporatiști globali, care au în prezent cifre de afaceri cuprinse între 500 de miliarde și un trilion de euro, vor crește tot  mai mult datorită creșterii penetrării pe piața mondială  și noilor tehnologii. Alții, mai mici acum, le vor călca pe urme.

Aceasta înseamnă că viitorul societăților noastre, modul în care  trăim, drepturile pe care le avem și libertatea de care ne  bucurăm vor fi din ce în ce mai puțin rezultatul opțiunilor noastre politice exprimate prin alegeri democratice și tot  mai mult rezultatul strategiilor corporatiste stabilite în consiliile de administrație unde lucrătorii sau consumatorii sunt slab reprezentați.

Prin comparație, țările de astăzi au prea puțină putere pentru a redefini termenele și condițiile în care ar trebui să evolueze societățile lor în viitor în cadrul economiei  globale.

Trebuie să înțelegem miza și să recuperăm un sistem economic cu caracter profund democratic, în care puterea capitalului privat și a corporațiilor să fie ținută în frâu și echilibrată cu cea a lucrătorilor, a angajaților, a sindicatelor și a cetățenilor în general.

Putem obține bunăstarea sustenabilă pentru toți doar dacă cetățenii și diversele lor asociații își recapătă influența civică și politică participând în mod activ atât la  alegeri, cât și la procesul de luare a deciziilor și de punere în aplicare a acestora în întreaga societate, precum și prin interacțiunea continuă cu reprezentanții politici între alegeri.

Pentru a capacita oamenii, este nevoie de o acțiune fermă pe trei paliere de importanță egală:

ECOsisteme

ECOnomie

eComunitate

 

ECOSISTEME

Ecosistemele se află la baza vieții și a tuturor activităților umane.

Bunurile și serviciile pe care le oferă acestea sunt vitale pentru menținerea bunăstării, precum și pentru dezvoltarea socială și economică viitoare. Între beneficiile oferite de ecosisteme se află hrana, apa, lemnul, purificarea aerului, formarea solului și polenizarea.

Activitățile umane distrug însă biodiversitatea și afectează capacitatea ecosistemelor sănătoase de a produce această largă varietate de bunuri și servicii.

Oamenii de știință prevăd că o creștere a populației lumii la 8 miliarde de locuitori până în 2030 ar duce la scăderi dramatice ale resurselor de hrană, apă și energie.

Dispariția serviciilor ecosistemelor naturale va impune adoptarea unor alternative costisitoare. Investițiile în capitalul natural vor aduce  economii pe termen lung și sunt importante pentru bunăstarea și supraviețuirea noastră viitoare.

Este necesară asigurarea unui grad mai ridicat de conștientizare în rândul factorilor de decizie și a publicului larg în ceea ce privește valoarea economică a bunurilor și serviciilor ecosistemelor. Dacă refuzăm să acționăm acum pentru a opri declinul, omenirea va plăti un preț uriaș în viitor.

Omenirea are nevoie de „bunurile și serviciile  ecosistemelor”

Un „ecosistem” reprezintă o combinație complexă și dinamică între floră, faună, microorganisme și mediul natural, care coexistă în mod unitar și interdependent. „Biodiversitatea” cuprinde întreaga multitudine de elemente vii care fac parte din aceste parteneriate.

Unele ecosisteme ne sunt familiare, în timp ce altele sunt mai exotice: o pajiște este un ecosistem în care insectele polenizează florile și ierburile. Vitele se hrănesc cu aceste plante, iar bălegarul, descompus de organismele din sol, contribuie la hrănirea pământului în care cresc plantele. Fiecare element al ciclului depinde de alte elemente pentru a supraviețui. Recifele de corali formează ecosisteme în care interacționează  pești, formațiuni de corali, roci și apa de mare. Aproximativ 500 de milioane de oameni din întreaga lume utilizează recifele de corali pentru activități turistice, de pescuit, de cultivare a perlelor și în alte scopuri.

Ecosistemele Terrei oferă omenirii o varietate largă de beneficii, cunoscute  ca „bunuri și servicii ale ecosistemelor”. Bunurile produse de ecosisteme includ hrana (carne, pește, legume), apa, combustibilii și lemnul, în timp  ce serviciile sunt reprezentate de alimentarea cu apă și purificarea aerului, reciclarea naturală a deșeurilor, formarea solului, polenizarea și mecanismele de reglare pe care natura, dacă este lăsată să-și îndeplinească sarcina, le utilizează  pentru a controla condițiile climatice și populațiile de animale, de insecte  și de alte organisme.

Deoarece multe dintre aceste bunuri și servicii s-au aflat întotdeauna la dispoziția tuturor, în afara piețelor și a prețurilor, valoarea lor reală pe  termen lung a fost exclusă din estimările economice ale societății.

Identificăm patru tipuri diferite de servicii, toate fiind vitale pentru sănătatea și bunăstarea umană:

   1.  Serviciile de aprovizionare furnizează bunurile însăși, cum ar fi  hrana, apa, lemnul și fibrele.

   2.  Serviciile de reglare controlează clima și precipitațiile pluviale, apa (de exemplu inundațiile), deșeurile și răspândirea bolilor.

   3.  Serviciile culturale se referă la frumusețea, inspirația și  recreerea care contribuie la bunăstarea noastră spirituală

   4.  Serviciile de asistență includ formarea solului, fotosinteza și ciclul substanțelor nutritive, aflate la baza creșterii  și a producției.

Unele servicii importante fiind încă neidentificate, este necesar să avem o abordare prudentă față de  conservarea capitalului nostru natural. Dacă lăsăm lucrurile la voia întâmplării vom plăti scump.

Evaluarea bunurilor și serviciilor ecosistemelor în termeni financiari este  o provocare uriașă.

Pierderea biodiversității  distruge funcțiile ecosistemelor. Biodiversitatea, esențială pentru supraviețuirea ecosistemului, este  amenințată, iar o mare parte a acesteia a dispărut deja. Modificarea destinației terenurilor, inclusiv intensificarea agriculturii și urbanizarea,  supraexploatarea, poluarea, schimbările climatice și speciile noi care  concurează cu flora și fauna indigene contribuie, în ansamblu, la distrugerea ecosistemelor naturale. După dispariție, refacerea lor este costisitoare  sau, de cele mai mult ori, imposibilă.

   • 11% din zonele naturale existente în anul 2000 pe glob ar putea dispărea până în 2050;

   • Aproape 40% din terenurile agricole actuale riscă să fie alocate  agriculturii intensive;

   • 60% din recifele de corali ar putea dispărea până în 2030;

   • În Europa, până la 80% din tipurile de habitate protejate sunt amenințate;

   • Activitățile umane au contribuit la multiplicarea de 50-1000 de ori a  dispariției speciilor în ultimii 100 de ani.

Populația săracă, în special cea din zonele în curs de dezvoltare, este cea mai  expusă riscurilor aferente pierderii biodiversității, deoarece aceasta depinde  adesea în mod direct de bunurile și serviciile ecosistemelor.

Este evident că risipim capitalul natural al Terrei într-un ritm prea rapid.  Conservarea ecosistemelor este o datorie etică și o necesitate practică atât pentru generația noastră cât și pentru cele viitoare. Omenirea trebuie să înțeleagă că reprezintă mai mult decât un episod din filmul vieții  și că nu poate continua să exploateze planeta fără a plăti prețul cuvenit.

Evoluțiile recente la nivelul UE demonstrează că factorii de decizie politică își modifică perspectiva și integrează sănătatea ecosistemului în unele dintre politicile sectoriale.

   • Directiva UE privind pesticidele este în curs de revizuire pentru a oferi un grad mai înalt de protecție anumitor specii, cum ar fi albinele.

   • Politica de dezvoltare rurală a UE pentru perioada 2007 – 2013 a prevăzut acordare de asistență agricultorilor care își asumă angajamente de mediu.

   • Prin reforma politicii agricole comune se urmărește consolidarea protecției peisajului și recompensarea agricultorilor care merg dincolo de metodele tradiționale și plantează tufișuri, construiesc iazuri sau lasă câmpurile necultivate.

Avem nevoie de mai multe informații exacte pentru a înțelege mai bine legăturile  dintre biodiversitate, ecosisteme și bunăstarea umană. Propunem crearea unui mecanism științific și politic național care să urmărească și să consolideze evaluarea  și consilierea științifică independentă a factorilor de decizie de la nivel global în ceea ce  privește biodiversitatea și serviciile ecosistemelor.

Progres social-ecologic

Riscurile și oportunitățile sociale și ecologice interdependente sunt identificate/valorificate pe măsură ce economia trece spre modelul dezvoltării durabile. Cercetările recente au evidențiat tot mai mult acest aspect și există numeroase exemple în acest sens. De exemplu, vremea excepțional de caldă și de uscată a avut un impact devastator asupra terenurilor agricole europene în ultimii ani, reducând recolta de legume și crescând prețurile lor pentru consumatorii finali.

Acest lucru afectează în special familiile cu venituri mici, întrucât hrana reprezintă o parte semnificativă a bugetului lor familial lunar. În aceeași măsură, s-a demonstrat că familiile mai sărace sunt mai puțin dispuse să își schimbe modul de viață în ceea ce privește reducerea deșeurilor și reciclarea.

Într-o societate în care stilul de viață extrem de materialist al celor înstăriți este covârșitor la nivel cultural, consumul clasei de mijloc devine vizibil, într-un efort de a imita acest stil de viață – ceea ce reprezintă o mare povară pentru Planetă. Provocările de mediu sunt parțial probleme sociale care apar în urma inegalităților și inechităților privind veniturile și puterea, fiind rezultatul sistemului economic neoliberal dominant.

Astfel, inegalitatea și inechitatea sunt probleme de mediu în aceeași măsură în care degradarea mediului este o problemă socială. ECO le va aborda împreună prin principii și instituții bazate pe justiție socială.

Programul ECO recomandă două căi politice fundamentale pentru a ieși din spirala descendentă cauzată de inegalitatea socială și daunele aduse mediului, și pentru a intra într-un cerc virtuos al progresului social și ecologic comun.

În primul rând, prezentăm câteva recomandări concrete în cadrul conceptului puternic de „tranziție justă”, care ar trebui să devină un concept central pentru factorii de decizie politici europeni și naționali.

În al doilea rând, subliniem tranziția extinsă de la statele sociale existente – definite în era pre-ecologică a anilor de după război – la state social-ecologice din secolul XXI, construite pentru a fi motorul public puternic al societăților sustenabile de mâine.

Procedând astfel, abordăm altfel politicile care sunt legate direct de ecologizarea economiilor noastre, cum ar fi politicile privind gestionarea resurselor și deșeurilor în economia circulară, limitele emisiilor pentru mașini sau infrastructurile pentru energie din surse regenerabile. Nu din cauză că ar fi neesențiale: sunt absolut critice. Dar pentru ECO astfel de măsuri economice de combatere a emisiilor de gaze cu efect de seră vor fi vitale atât pentru a evita schimbările climei, cât și pentru a împiedica schimbările climatice să devină o sursă nouă și potențial masivă de inegalități.

Prin urmare, conceptul de „tranziție echitabilă” pune accentul pe preocupările privind justiția socială ca un element cheie al transformării foarte necesare a modelelor noastre de producție și consum.

Ideea „tranziției echitabile” este următoarea: presupune startul acesteia cu oamenii ca actori și beneficiari ai transformării, mai degrabă decât considerarea acestora drept victime sau ținte pasive ale transformării pe care o experimentăm deja în modul în care ne mișcăm, ne încălzim, ne hrănim, consumăm bunuri, lucrăm, ne organizăm timpul liber, și așa mai departe. Cu alte cuvinte, conceptul „tranziției echitabile” înglobează complet cele trei concepte ale justiției de mediu, climatice și energetice, pentru a o transforma într-un cadru mai larg în vederea analizării și, în cele din urmă, a promovării justiției și echității prin procesul de tranziție ecologică.

O caracteristică decisivă a conceptului de „tranziție echitabilă” este concentrarea asupra nevoii de a asigura participarea întregii societăți și, în special, a lucrătorilor la proiectarea și punerea în aplicare a transformării pentru a asigura că oricine poate beneficia de aceasta și că nimeni nu este lăsat în urmă. Tranziția echitabilă implică prin definiție un dialog social puternic și reînnoit între lucrători, angajatori și autoritățile publice la fiecare nivel, precum și o implicare puternică a comunităților locale în proiectarea și punerea în aplicare a politicilor publice pentru a direcționa acest proces de transformare.

Până la sfârșitul anului 2019 se preconizează că primele planuri naționale integrate privind energia și clima vor implementa obiectivele privind schimbările climatice pentru 2030 și după acest an (punerea în aplicare a obiectivelor stabilite în Acordul de la Paris privind schimbările climatice). Deși dimensiunea impactului social al acestor planuri este imprecisă, sunt prevăzute câteva măsuri importante și au fost incluse ca trimiteri la „tranziția echitabilă”.

Politicile aliniate cu o tranziție echitabilă ar trebui să ia în considerare două dimensiuni

   • o dimensiune anticipativă pentru a declanșa și a sprijini transformarea echitabilă a economiilor și societăților noastre; acest proces nu poate avea în vedere doar dezvoltarea tehnologiilor disruptive și nivelul de investiții necesare. Acest proces se referă la capacitarea persoanelor pentru alegerile tehnologice necesare („o logică de parte interesată, mai degrabă decât o logică de acționar”), concentrându-se pe investițiile din „partea cererii” mai degrabă decât pe cele din „partea ofertei”. De asemenea, face referire la re-înzestrarea autorităților publice (guvern, autorități regionale și locale) cu o capacitate de a reforma „piețe” din punct de vedere statistic și pe termen lung, în dialog cu cetățenii, în loc să „repare piața și să abordeze eșecurile pieței”.

   • o dimensiune mai reactivă în ceea ce privește sprijinirea comunităților / teritoriilor și a lucrătorilor deja afectați de transformare, inclusiv prin adoptarea de măsuri legislative și financiare specifice și adaptate.

Impactul social al decarbonizării diferitelor sectoare industriale și trecerea către o economie circulară reprezintă o realitate, iar semnificația lor va crește și mai mult. Aceasta va fi anticipată și gestionată de autoritățile naționale și regionale, în dialog strâns cu partenerii sociali și cu comunitățile și teritoriile afectate. Sectoarele industriale cheie vizate includ sectorul minier, al industriei siderurgice, al construcțiilor și al industriei autovehiculelor, deși este posibil ca fiecare sector să fie afectat.

Sectorul agricol, un mare emițător de gaze cu efect de seră în lipsa lanțurilor scurte de aprovizionare, este un sector cheie în combaterea schimbărilor climatice, dar și în lupta mai amplă împotriva poluării aerului, apei, solurilor precum și împotriva efectelor negative asupra sănătății umane și animale.

Practicile agricole joacă un rol critic în ceea ce privește biodiversitatea. În același timp, activitatea agricolă este fundamentală pentru zonele rurale din punct de vedere economic și social. Fermierii vor avea acces la condiții de muncă și de trai decente și la prețuri echitabile pentru produsele lor. Alimentele furnizate de agricultură joacă un rol esențial în ceea ce privește bunăstarea, iar accesul la alimente sănătoase este atât un determinant, cât și o consecință majoră a inegalității.

Aceste preocupări ar trebui să se afle în centrul noii politici agricole și ar trebui să fie utilizate ca o oportunitate de a construi un viitor sustenabil pentru fermieri, teritoriile rurale și pentru consumatori.  

Obiectivele cheie ale reformei vor include:

   • Fermierii își vor câștiga existența din munca lor

   • Măsurile de reglementare a pieței agricole vor fi aplicate și vor fi eficiente în cazul eșecurilor pieței

   • Va fi consolidată poziția fermierilor în lanțul de aprovizionare cu alimente

   • Politica agricolă va sprijini agricultura la nivel uman, deoarece afacerile de mari dimensiuni generatoare de profit nu îndeplinesc dorința unei economii rurale echilibrate și echitabile

   • Va fi dezvoltată o politică adecvată privind alimentele și nutriția, care să protejeze sănătatea umană, în special prin restabilirea legăturii dintre producție, alimente și sănătate, prin garantarea principiului precauției și prin creșterea vizibilității și a gradului de accesibilitate pentru toți în ceea ce privește alimentele organice și produsele de calitate

   • Tranziția agriculturii la agricultura sustenabilă și viabilă economic va fi accelerată pentru a face față provocărilor legate de mediu și de climă, transformând agricultura într-un actor important în lupta împotriva schimbărilor climatice și optând pentru o agricultură mai sustenabilă, care să respecte biodiversitatea și bunăstarea animalelor

   • Terenurile agricole vor fi protejate pentru a asigura că fermierii pot avea acces în continuare la terenuri la prețuri rezonabile, că tinerii fermieri sunt încurajați să se instaleze și prin promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare și a achizițiilor locale.

În mod indirect, dar într-o măsură limitată și „inconștientă”, sistemele de protecție socială au început progresiv să se confrunte cu anumite manifestări ale protecției social-ecologice, de exemplu în cazurile în care îngrijirile medicale pentru boli cauzate de poluare sunt acoperite insuficient de sistemul public de asigurări sociale.

Furnizând plase de siguranță socială, sistemele de protecție socială vor contribui, de asemenea, în mod indirect la limitarea degradării mediului cauzată de sărăcie, deși aceasta face parte în mică măsură din misiunea lor explicită.

Pe măsură ce dinamica social-ecologică crește – deoarece poluarea cauzează boli tot mai des, deoarece fenomenele meteorologice extreme afectează tot mai mult nivelul de trai al oamenilor sau deoarece inegalitățile tot mai mari aduc noi daune mediului – statele sociale trebuie să se ridice la înălțimea obstacolelor cu care vor trebui să se confrunte.

Drumul către securitatea umană implica modificări ale ecosistemului

Omul este foarte activ în interacțiunile sale cu fluxul de apă: pe de o parte prin utilizarea și adăugarea de contaminanți, iar, pe de alta parte, prin interacțiunea directă și modificarea ecosistemului, în particular a vegetației, solurilor și fluxurilor de apă.  Vegetația poate fi tăiata (defrișări) sau alterata (dezvoltarea agricola, reîmpăduriri)  în efortul de a acoperi nevoile societății pentru hrană, țesături/haine, combustibil din lemn/cherestea și altele. Solurile sunt manipulate prin remodelarea  suprafeței terenului prin arare/cultivare, drenare, impermeabilizarea zonelor urbane  și așa mai departe. Și fluxurile de apă sunt manipulate prin forarea și pomparea apei subterane pentru resursele de apă rurale și urbane, prin conducte și canale pentru transportarea apei de suprafață către orașe și industrii, precum și schemele de irigare, prin  rezervoare și diguri/baraje pentru a asigura rezerva de apă de la sezonul cu surplus de resurse de apă și folosirea acesteia, la sezonul cu deficientă de apă. Rezervoarele pot fi folosite pentru controlul fluxului, pentru reducerea riscului inundațiilor în aval și pentru asigurarea resurselor de apa în timpul perioadelor secetoase ale  anului.     

Activitățile umane sunt conduse de cerințele sociale pentru susținerea vieții – apa,  hrana, material lemnos, energie și adăpost. De la liderii societății se așteaptă   asigurarea sau cel puțin facilitarea accesului la aceste bunuri și servicii, esențiale  pentru eradicarea sărăciei și bunăstarea populației (imperativ al traiului uman).

ECO cere cu fermitate instituționalizarea ecosistemului

Cerem crearea unor instituții care să adopte pilonii abandonați ai Ecosistemului românesc.

Instituțiile sunt create în funcție de necesitățile și percepțiile populației. Instituțiile românești (diviziunile Ministerului Mediului) actuale așa cum sunt concepute și cum funcționează sunt în mare măsură bazate pe presupuneri: că apa este nelimitată, că pădurile se regenerează singure oricât am tăia din ele, că există un spațiu nelimitat de eliminare a deșeurilor și pe ignorarea rolurilor sistemice.  Instituțiile pun accentul pe alocarea individuală, fără înlăturarea externalizărilor, statul minimal lăsând pe seama ONG-urilor povara implicării civice.  Acordarea unei atenții sporite ecosistemelor în managementul integrat al resurselor va solicita alocări flexibile, condiționate, adaptabile și legate de timp, controlul externalizărilor și proiectarea organizațională bazată pe sistem. 

Nivelul decizional și politic va fi perfecționat pentru a realiza un echilibru și a lua deciziile dificile adecvate necesare pentru armonia dintre dezvoltare și funcționarea  ecosistemului. Abilitatea de a realiza echilibrul și a defini “liniile de baza” ecologice dintre utilizarea sociala, ecologica și economica a apei depinde de  flexibilitatea, reziliența/adaptabilitatea organizațiilor sociale/politice și a instituțiilor.

Este de asemenea necesară o abordare sistemică “nouă” și proiectarea organizațională  cu privire la managementul apei care să integreze perspectivele ecologice. Aceste eforturi trebuie să se reflecte în legislație, în politicile și instituțiile care au legătură cu resursele care alcătuiesc ecosistemul. Vom aplica modurile de abordare participativă și  implicarea activă a tuturor părților relevante.

Prin participare politică vom realiza echilibrul și rezultatele dorite apelând la soluții reciproc avantajoase. Modificările sunt inevitabile dar ar trebui să se realizeze într-o  manieră care să asigure reziliența ecologică a ecosistemelor de bază. Abordarea de către ONG-uri poate ajuta la aceasta, dar definirea supremă a rezilienței sociale va fi de natură politică.

 

ECONOMIA

Avem nevoie de un cadru economic care să pună în valoare bunurile și serviciile ecosistemelor

Dacă ecosistemele naturale sunt neprotejate, bunurile și serviciile pe care le oferă acestea vor deveni tot mai rare și mai căutate. De exemplu, în prezent, valoarea apei pe care o plătim este rareori conformă realității, situație pe care o vom conștientiza și o vom monitoriza.

Agenția Europeană de Mediu a subliniat necesitatea adoptării unor tehnici contabile pentru ecosisteme pentru a analiza relația dintre sectoarele economice și  dependența și impactul acestora asupra bunurilor și serviciilor ecosistemelor. În cele  din urmă, aceste date vor fi utilizate în cadrul proceselor de elaborare a politicilor și de gestionare la nivel local a resurselor naturale. 

În mai multe tari ale lumii sunt în curs de elaborare programe de plată pentru servicii  ale ecosistemelor. Acestea sunt esențiale pentru recompensarea adecvată a proprietarilor de terenuri care protejează serviciile ecosistemelor valoroase pentru societate.

Re-modelarea prin responsabilizare a sectoarelor financiare

Angajații și lucrătorii se confruntă cu condiții dificile de trai din cauza salariilor mici sau a condițiilor nefavorabile de muncă și sunt forțați să se adreseze sistemului de sănătate publică pentru tratarea bolilor fizice sau psihice rezultate în urma activității profesionale. Societatea în ansamblu trebuie să susțină costurile piețelor actuale orientate spre profit. Se poate argumenta că, prin plata taxelor, companiile compensează aceste costuri prin transferuri financiare.

Cu toate acestea, sectorul privat, mai ales firmele mai mari care se sustrag de la plata taxelor și utilizează scheme sofisticate de inginerie fiscală pentru a-și reduce contribuția fiscală echitabilă, reprezintă un sistem foarte ineficient în comparație cu un sistem ecologic care ar împiedica producerea acestor daune și costuri.

Sectorul financiar este unul care a acționat, în mod deosebit, împotriva intereselor societale prin adoptarea și facilitarea activă a strategiilor de evaziune fiscală la nivel global și a alimentat cea mai mare criză economică și socială din perioada postbelică, prin implicarea iresponsabilă în activități speculative ample. În ultimele decenii, concentrarea întreprinderilor în multinaționale de mari dimensiuni, într-o serie de sectoare cheie, a crescut din cauza comerțului liber și a mișcărilor de capital în zone mari din întreaga lume. Multe dintre aceste companii au căutat în mod agresiv să obțină acces la o forță de muncă mai ieftină și la un nivel mai scăzut al standardelor muncii pe care le-a oferit acest val de (neo)liberalizare, pentru a construi lanțuri de valori globale care alimentează exploatarea socială și daunele aduse mediului.

Deși acest model de producție aduce unele beneficii economice imediate țărilor mai sărace, condițiile de mediu și sociale, inclusiv condițiile precare la locul de muncă, securitatea și sănătatea în muncă, siguranța locului de muncă, sunt afectate. Ușurința relativă cu care întreprinderile globale recurg la relocarea producției (adesea în țări cu costuri reduse) creează riscuri suplimentare pentru locurile de muncă.

Puterea economică care a rezultat din aceste tendințe are un impact tot mai mare asupra democrației. Întreprinderile mari folosesc activități influente de lobby pentru a-și apăra interesele speciale, adesea împotriva interesului comun. Nu există puteri compensatorii reale, cu excepția exprimării prin vot. Adesea, cetățenii sunt insuficient informați, sau sunt chiar manipulați, atunci când încearcă să-și definească propriile opinii. Sindicatele, o contrapondere tradițională în fața intereselor corporatiste, au pierdut teren în numeroase țări, atât din cauza erodării apartenenței la acestea, cât și din cauza politicilor publice și a abordărilor guvernamentale care vizează slăbirea rolului lor.

De asemenea, întreprinderile mai mari le exploatează pe cele mai mici, prin utilizarea unor marje abuzive și prin întârzieri în efectuarea plăților, direcționând astfel o valoare suplimentară la nivelul de vârf al bogăției corporative. Averea corporativă înregistrează niveluri fără precedent. Doar 147 de corporații globale, care reprezintă mult mai puțin de 1% din totalul întreprinderilor, controlează 40% din averea mondială iar  dintre acestea, 100 de mari companii sunt responsabile de 70% din încălzirea globală.

Această putere economică pune sub semnul întrebării capacitatea viitoare a întregii societăți, a tuturor, de a păstra controlul asupra destinului nostru comun. Valoarea de piață și averea corporativă nu sunt singurele probleme. Mai multe întreprinderi multinaționale sunt implicate în programe de cercetare de mare amploare legate de inteligența artificială și de robotică. Ar fi naiv să privim aceste progrese tehnologice doar ca o nouă sursă de prosperitate și progres uman.

Dacă guvernele și societatea în ansamblu nu vor valorifica aceste schimbări puternice în interesul tuturor în următorii ani, acestea vor duce la un nivel mai ridicat de exploatare și la o mai mare concentrare a bogăției, divizând și mai mult societatea și amenințând fundamentele democrației. Corporațiile sunt actori cheie în modelarea tipului de societate în care trăim cu toții. Pentru a construi o societate cu adevărat sustenabilă, acestea trebuie să-și joace rolul. Unele vor fi, în mod firesc, mai înclinate decât altele să facă acest lucru, iar câteva întreprinderi mai mari s-au implicat deja în mai multe forme de activitate corporativă responsabile din punct de vedere social și al sustenabilității.

Totuși, această situație este departe de a reprezenta un standard. Timpul se scurge și este prea târziu să sperăm că intențiile bune se vor materializa într-un anumit moment îndepărtat din viitor. Guvernele trebuie să își asume responsabilitatea pentru redefinirea regulilor pieței, astfel încât întreprinderile să nu poată evita responsabilitățile fundamentale sociale și de mediu pe care le au. Acestea nu pot profita la nesfârșit de un sistem pe care ele însele sunt primele care îl subminează.

În această privință, poziția dominantă actuală a formelor de afaceri orientate spre profit și capitaliste este cea mai nepotrivită formă de structură economică pentru o societate sustenabilă. Alte forme de activitate economică colectivă și-au demonstrat capacitatea de a furniza produse și servicii atât la nivel local, cât și la niveluri superioare, în moduri eficiente, folosind diferite structuri de proprietate și o economie mixtă, respectând astfel responsabilități sociale și legate de sustenabilitate mai extinse și împărțind câștigurile din activitatea lor economică în moduri echitabile.

De asemenea, acestea au dat dovadă de o reziliență mai mare în timpul crizelor economice, în special în ceea ce privește protejarea locurilor de muncă. Considerăm că o economie cu adevărat sustenabilă va fi una în care se dezvoltă și coexistă o gamă mai largă de forme de afaceri diferite, chiar hibride, astfel încât logica principală de orientare spre profit să devină mai puțin dominantă pe piețele noastre și poate, pe termen foarte lung, nu va mai prevala ca formă economică principală.

O economie pluralistă și diversificată

Pentru a se asigura faptul că activitatea economică în sectorul privat ține seama mai mult de aspectele sociale și de mediu, decât de obținerea de profit și contribuie mai eficient la o distribuire echitabilă a bogăției și a veniturilor, ECO va promova forme alternative de activități economice, pentru ca economia să devină mai favorabilă cooperării, mai puțin axată pe nevoile pe termen scurt și pe maximizarea profitului, precum și mai responsabilă în ceea ce privește costurile externe pe care le generează activitatea în ansamblu a unei întreprinderi. Extinderea economiei sociale și solidare este o modalitate evidentă de a realiza acest scop și este crucială.

Printre caracteristicile principale ale economiei sociale, care o deosebesc de modelul de afaceri dominant, se numără:

• supremația persoanei (supremația omului asupra capitalului)

• creșterea sustenabilă (profitul pierde poziția de scopul final)

• echilibrul social și economic (obiectivele sociale au un rol central)

• guvernarea democratică și asumarea responsabilității (cultura decizională democratică, transparentă și participativă)

Economia socială se manifestă într-o gamă largă de sectoare și continuă să se răspândească. Ea este un motor al inovării sociale, al solidarității și al investițiilor sociale. Ea are adesea un rol esențial în ceea ce privește dezvoltarea teritorială și locală, în special în țările în care a atins cel mai înalt nivel de dezvoltare.

Nivelul de ocupare a forței de muncă în întreprinderile sociale, în cooperative și în întreprinderile aflate în proprietatea lucrătorilor pare să fie mai stabil în timpul perioadelor de recesiune. În ceea ce privește cooperativele, există dovezi că acest lucru se întâmplă deoarece salariații au tendința să pună pe primul loc siguranța locului de muncă, iar salariul pe locul secund, deoarece structurile de stimulare a acestora sprijină solidaritatea în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și, din acest motiv, în perioadele de recesiune se înregistrează reduceri sau limitări salariale. Și alte organizații ale economiei sociale s-ar fi putut confruntă cu dificultăți.

Într-o societate sustenabilă, economia socială va fi considerată mai mult decât un element adițional sau o alternativă limitată la modelul de afaceri orientat în mod dominant spre profit, ci un model de integrare pe termen lung pentru o economie cu adevărat sustenabilă, atât din punct de vedere social, ecologic, cât și din punct de vedere democratic. Economia socială și solidară ar trebui sprijinită având în vedere acest obiectiv – extinderea activităților cu mult peste nivelul de ocupare a forței de muncă  deținut în prezent precum și crearea posibilității de dezvoltare a unor modele de afaceri hibride. Acest lucru va necesita o strategie mult mai ambițioasă decât cea care predomină în prezent.

Întreprinderile, cooperativele, societățile de ajutor reciproc sau asociațiile din economia socială ar trebui să joace, de asemenea, rolul de actor-cheie și să fie un factor esențial în dezvoltarea economică și socială. Instituțiile publice sau de drept public, fără scop lucrativ, cum ar fi întreprinderile din domeniul apei potabile, operatorii sistemelor de distribuție a energiei, spitalele, serviciile de utilități ale orașelor, întreprinderile din domeniul locuințelor publice sau întreprinderile de transport public pot juca un rol crucial în combaterea inegalităților și promovarea sustenabilității.

Întreprinderile pot aduce o contribuție substanțială la unul dintre cele șase obiective de mediu ale UE, fără a aduce atingere niciunuia dintre celelalte. Aceste obiective sunt:

1.         atenuarea schimbărilor climatice,

2.         adaptarea la schimbările climatice,

3.         utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă,

4.         tranziția la o economie circulară,

5.         reducerea, reutilizarea și reciclarea deșeurilor,

6.         prevenirea poluării și protejarea ecosistemelor sănătoase.

Achizițiile publice de bunuri și servicii reprezintă o parte semnificativă a economiei sociale, integrând în prezent o gamă largă de criterii sociale și de mediu care pot fi luate în considerare, cu toate că acestea au caracter neobligatoriu, fiind specificate într-un mod adaptat pentru o gamă de sectoare diferite. Aproximativ jumătate din totalul achizițiilor sunt rezultatul unor atribuiri de contracte pe criteriul celui mai mic preț, în detrimentul proiectelor care iau în considerare dimensiunile sociale și de mediu.

ECO propune  o nouă legislație  care să sublinieze că „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic” nu înseamnă oferta cea mai ieftină, ci oferta care ține seama de costurile întregului ciclu de viață.

Autoritățile publice de la toate nivelurile ar trebui să fie încurajate și sprijinite să aplice în mod agresiv criteriile sociale și de mediu, iar în acest sens este necesară o monitorizare adecvată pentru a înțelege măsura în care criteriile respective vor fi efectiv aplicate. Criteriile de bază atât în domeniul social, cât și în cel al mediului, precum și demonstrarea aplicării și respectării acestora, vor deveni obligatorii în legislația viitoare în materie de achiziții publice și să fie însoțite de o gamă mai largă de criterii care își pot păstra caracterul orientativ.

Colectarea eficientă a impozitului pe profit

40% din profiturile multinaționalelor la nivel global se scurg în paradisuri fiscale. Scandalurile fiscale nesfârșite legate de evaziunea fiscală și de frauda fiscală, în care sunt implicate corporații, instituții financiare și persoane bogate au demonstrat faptul că sistemele fiscale actuale sunt incompatibile cu o agendă de dezvoltare durabilă.

Se evită în mod continuu alocarea unor resurse financiare masive care ar trebui să contribuie la asigurarea bunei funcționări a politicilor și a serviciilor publice, inclusiv la construirea unor infrastructuri de bază și la efectuarea unor investiții sociale, cum ar fi educația de calitate și serviciile de asistență medicală de calitate; în schimb, se stimulează creșterea concentrării bogăției și inegalitățile. Globalizarea rapidă și digitalizarea economiei s-au realizat în avantajul marilor întreprinderi multinaționale și al persoanelor bogate.

Pentru a asigura bunăstarea sustenabilă pentru toată lumea, instituirea unui sistem fiscal european, reînnoit, fundamental echitabil, precum și eficient este indispensabil. Combaterea evaziunii fiscale la scară europeană trebuie să fie continuată și finalizată, iar uniformizarea la un nivel inferior a regimurilor fiscale naționale trebuie să înceteze. Măsurile de politică pot fi puse în aplicare în mare parte la nivel european, pe baza a ceea ce s-a realizat deja în ultimii ani. Însă măsurile sunt, de asemenea, necesare atât la nivel național, cât și la nivel mondial.

Un sector financiar responsabil și incluziv

O societate sustenabilă necesită un sector financiar pe măsură, care să fie util economiei reale și să fie orientat spre asigurarea sprijinului financiar pentru tranziția spre o economie pe deplin sustenabilă din punct de vedere ecologic și social. Criza financiară care a început în 2007 a scos în evidență caracterul inadecvat al cadrului de reglementare a serviciilor financiare. În anii anteriori lui 2007, grupurile financiare de influență au susținut valul economiei de piață, care a dominat cultura occidentală, contribuind la eliminarea barierelor juridice și de reglementare importante care împiedicaseră existența unui grad ridicat de risc și de opacitate la nivelul sistemului. Piețele financiare au devenit rapid aglomerate, mai profunde, mai complexe și interconectate la nivel mondial.

Participarea la scară mai largă și atitudinea orientată spre asumarea unor riscuri mai ridicate de către un număr tot mai mare de actori financiari, cum ar fi fondurile de pensii sau fondurile de asigurări, precum și comportamentul agresiv al fondurilor de capital privat și al fondurilor speculative au condus la răspândirea pe scară largă a riscurilor în toată economia. Astfel în ultimul deceniu s-au înregistrat îmbunătățiri majore în ceea ce privește cerințele prudențiale, efectul de levier, cadrele de soluționare, transparența și compensarea instrumentelor financiare derivate, agențiile de rating de credit, fondurile de speculative și sistemul bancar paralel.

Cu toate acestea, stimulentele administratorilor de active și cele ale investitorilor sunt necorespunzător aliniate. Aceste stimulente rămân, în mare parte, în contradicție cu cele ale societății în ansamblu. Motivul principal este că, în prezent, preocupările legate de dezvoltarea durabilă și riscurile aferente fac parte într-o foarte mică măsură din cadrul legislativ și de reglementare al serviciilor financiare. Prin asigurarea conformității normelor financiare cu obiectivele de sustenabilitate, s-ar produce un impact substanțial mai larg asupra sectorului privat în ansamblu.

Prin urmare, vom pune accentul pe rolul specific pe care ar trebui să îl joace sectorul financiar pentru a contribui la tranziție prin trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, mai eficientă din punctul de vedere al consumului de resurse și circulară, la protecția biodiversității și la lupta împotriva epuizării resurselor naturale, precum și pe necesitatea dezvoltării unor societăți echitabile, inclusive și reziliente.

ECO recomandă cinci linii de acțiune pentru politici prin care acest lucru se va realiza:

1.         Acest cadru de taxonomie ar trebui să reunească factori de mediu care să includă riscurile legate de schimbările climatice, riscurile asupra biodiversității, deșeurile, poluarea, siguranța apelor și defrișările și, în sens mai general, conceptul de limite planetare; factori sociali, inclusiv drepturile omului (consimțământul liber, prealabil și în cunoștință de cauză al comunităților locale), drepturile cutumiare, drepturile lucrătorilor, drepturile femeilor și ale copiilor, sănătatea și siguranța; factori de guvernare – guvernarea corporativă, strategiile fiscale, remunerația și măsurile de combatere a corupției, de protecție a datelor, a evitării obligațiilor fiscale, a evaziunii fiscale și a spălării banilor.

2.         Finanțarea privată trebuie își va asuma răspunderea față de societate: toți investitorii și administratorii de active vor integra financiar riscurile semnificative sociale, de mediu și de guvernare în deciziile lor de investiții vor lua în considerare cel puțin riscurile societale importante. Aceștia vor avea obligația de diligență de a identifica, preveni, atenua și contabiliza toți factorii și riscurile de mediu, sociale și de guvernare corporativă și să fie trași la răspundere dacă își îndeplinesc defectuos obligația. Pentru a aborda lipsa alinierii stimulentelor între manageri și investitori, obligația fiduciară de a acționa în interesul întreprinderii care le este impusă managerilor ar trebui să reprezinte mai mult decât o simplă maximizare a valorii pentru acționari pe termen scurt, aceasta ar trebui să recunoască în mod specific crearea unei valori pe termen lung. 

3.         O mai bună calibrare a stimulentelor macro prudențiale și a factorilor de descurajare ar contribui la adaptarea la o economie cu emisii reduse de carbon: investițiile și creditele bancare ne modelează societatea, însă stimulentele și factorii de descurajare nu sunt calibrați într-un mod care să țină seama de sustenabilitate. Suprataxele specifice de capital pentru „investițiile în câmpul maro” și reducerile specifice de capital pentru „investițiile în câmpul verde” ar modela maniera în care se desfășoară fluxul de credite către întreprinderi și gospodării. În plus, deoarece este necesară eliminarea treptată a activelor maro pentru a face față riscului sistemic masiv cu care sunt asociate, un test de rezistență la criză pentru bănci poate face ca aceste riscuri să fie scoase în evidență și poate contribui la accelerarea eliminării treptate a activelor depreciate. Autoritățile de supraveghere vor fi responsabile pentru efectuarea acestor teste de rezistență la criză.

4.         Autoritățile de supraveghere își vor îndeplini și ele obligațiile care le revin. Riscurile și factorii de mediu, sociali și de guvernare vor fi incluse în mandatul Sistemului european de supraveghere financiară, autoritățile europene de supraveghere ar trebui să evalueze riscurile semnificative relevante, inclusiv pe cele legate de evaluarea activelor depreciate și ar trebui să implementeze sisteme corespunzătoare de monitorizare pe termen lung. Acest lucru va  reflecta utilizarea de către statele membre a testelor de rezistență la emisiile de carbon, obligatorii, concepute pentru a măsura expunerea întreprinderilor financiare la riscul schimbărilor climatice și la sectoarele mari consumatoare de energie, în care activele sunt supuse deprecierii.

5.         Întreprinderile mici și mijlocii, microîntreprinderile și milioane de consumatori, în special dacă sunt lipsiți de posibilitatea de a oferi garanții sau garanții reale, sunt privați de acces la finanțare la prețuri accesibile. În mod similar, mulți tineri care doresc să își înființeze propria întreprindere sau să desfășoare activități creative reușesc cu greu să facă acest lucru din cauza lipsei de acces la credite. Instrumentele financiare inovatoare, cum ar fi micro-creditele, finanțarea participativă, fondurile cu capital de risc și finanțarea în lanțul de aprovizionare, sunt instrumente importante pentru promovarea incluziunii financiare. Acestea pot fi promovate prin dezvoltarea unor mecanisme adecvate de garantare și/sau prin crearea unor „fonduri destinate antreprenoriatului social” la nivel național pentru a mări incluziunea financiară și antreprenoriatul social.

Green Computing, programe verzi pentru sistemele computaționale

Green Computing este studiul și practica utilizării eficiente a resurselor de calcul. Utilizarea globală a resurselor de calcul, atât servere, cât și desktop-uri, continuă să crească dramatic:

·           Un computer portabil, folosit în fiecare zi, generează aproximativ 40 de kilograme de gaze cu efect de seră în fiecare an.

·           Calculatoarele desktop utilizate în același mod pot genera între 200 și 500 de kilograme. Mai mult de jumătate din acest lucru este de la utilizarea monitorului.

·           Un monitor cu ecran LCD generează aproximativ jumătate de gaze cu efect de seră decât un monitor convențional CRT (catod cu raze tubulare). Ajustarea luminozității mai scăzute poate reduce emisiile la un sfert.

Simpla oprire a calculatoarelor și echipamentul atunci când sunt neutilizate reduce gazele cu efect de seră, prelungește durata de viață a produsului și evită un pericol potențial de incendiu. Utilizarea sistemului de operare Linux (cum ar fi Ubuntu ), care necesită mai puține resurse decât multe alte sisteme de operare pe un computer mai vechi ca server de rezervă sau de fișiere ar putea înlocui actualele licențe Windows prezente în milioane de birouri ele instituțiilor publice. Rezultatul (teoretic) este o economie imensă de energie, deoarece CPU-ul rămâne în modul de alimentare redusă pentru perioade mai îndelungate în timpul funcționării sistemului.

Există oportunități de reducere a amprentei ecologice a computerelor prin selectarea atentă a hardware-ului și a unor modele îmbunătățite de rețele informatice.

Succesul economic în societatea informațională își completează dependența de invenții tehnologice cu factori de  dezvoltarea cunoașterii și schimbul de informații. Efortul de a reglementa acești factori  în prezent, prin intermediul sistemului de patente este diametral opus cu obiectivul nostru de promovare a  libertății de cunoaștere și culturii umane.

Patentele și Cultura Liberă

Patentele ar trebui excluse din sfera „invențiilor” non-substanțiale, triviale, programelor de calculator, modelelor de afaceri, sau aspectelor din natură. Aceste tipuri de patente împiedică dezvoltarea unei societăți informaționale și duce la privatizarea bunurilor comune. Companii din IT mici și mijlocii din întreaga Europa, dovedesc că patentele pe programe sunt o piedică prealabilă pentru succesul economic. Inovatorii trebuie să fie recompensați în mod corespunzător și astfel să evităm acordarea de privilegii monopoliste care sufocă inovarea și afectează în mod negativ accesul la bunuri esențiale.

Anii viitori se transformă rapid într-unii dintre cei mai buni ani de experiență pentru inovațiile care au fost aduse de tehnologiile IT. Deși există încă o mulțime de exagerări în jurul patentelor care folosesc tehnologiile IT și multă incertitudine despre cum poate sau nu poate fi următoarea revoluție industrială, un lucru este sigur: costul de producție va continua să scadă, în timp ce calitatea continuă să crească.

Această evoluție poate fi urmărită prin tehnologii avansate de care devin accesibile din cauza expirării brevetelor-cheie privind procesele industriale preexistente.

Aceste brevete care expiră – multe au fost emise chiar înainte de sfârșitul secolului și ajung la sfârșitul duratei lor de viață – eliberează controlul monopolist asupra proceselor care au fost deținute mult timp de către descoperitorii originari, iar acest proces va deschide o listă lungă de oportunități de afaceri pentru tinerii antreprenori.

ECO cere o taxare progresivă pe veniturile din patente, iar pentru patentele „expirate” o trecere în Domeniul Public cu acces liber la întreaga documentație.

UE, statele membre, și alte țări industrializate, nu trebuie să forțeze țările mai puțin dezvoltate să accepte prevederile patentelor care sunt susceptibile să fie dăunătoare pentru nevoile lor esențiale, oportunităților în domeniile sănătății, educației sau dezvoltării.

ECO se opune abuzurilor tot mai frecvente de privilegii prin patente, cum ar fi introducerea unor modificări false la medicamente înainte de expirarea protecției patentului. Practicile necompetitive, cum ar fi plata concurenței pentru a întârzia comercializarea de medicamente generice ar trebui să fie împiedicate în mod activ. Sprijinim înființarea și finanțarea de metode alternative de stimulare a inovării în domeniul farmaceutic, pentru a înlocui treptat patentele în acest domeniu. Scopul nostru este să rupem legătura directă dintre recompensa pentru succesul în cercetare și prețul produsului final, să ne asigurăm că medicamentele sunt accesibile pentru toți.

Universitățile și institutele de cercetare ar trebui să fie în măsură să efectueze cercetări științifice pentru sănătate și medicină fără a fi grevate de patente.

Programele libere reduc costurile administrative, promovează suportul tehnic local și cresc capacitatea de a identifica un cod dăunător. Aceasta va conduce la migrarea sectorului public spre programele libere, și eliminarea dependenței de furnizori specifici.

Cultura liberă este o resursă importantă pentru educație și creativitatea din societate. ECO militează pentru promovarea activității artistice și diversității culturale care pot asigura un mediu educațional și artistic bogat pentru generațiile actuale și viitoare .

ECO susține că libera circulație a cunoștințelor și informațiilor este esențială și trebuie să fie promovată și garantată în educație. Instituțiile de învățământ ar trebui să folosească tot mai mult resursele de învățare disponibile sub licențe libere, în care lipsesc restricții cu privire la copiere.

Progresul tehnologic creează noi oportunități de a împărtăși și dezvolta cunoștințe, precum și de a învăța concepte într-un areal internațional. Pentru a profita de aceste oportunități, suntem susținătorii dezvoltării și sprijinirii materialelor educaționale libere și deschise.

Disponibilitatea materialelor pentru învățământ în baza unor licențe libere  este esențială pentru accesul neîngrădit la educație, atât în interiorul cât și dincolo de granițele UE .

Schimbare tehnologică în beneficiul tuturor

Viteza evoluțiilor tehnologice și a progreselor semnificative, cum ar fi inteligența artificială, robotica sau genetica, rămân insuficient înțelese de factorii de decizie politică și de reprezentanții aleși. Acest lucru conduce la generarea unui risc ridicat ca astfel de schimbări să fie greșit anticipate/direcționate corespunzător prin politici adecvate. Impactul social și de mediu estimat va fi luat în considerare atunci când se finanțează cercetarea pe baza unor strategii orientate spre misiune, coerente cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU.

Sistemul nostru social va fi supus unei presiuni majore din cauză că un număr semnificativ de locuri de muncă existente vor fi eliminate de noile tehnologii, precum inteligența artificială și robotica. În scopul facilitării transformărilor de pe piețele muncii, pentru a proteja oamenii și standardele de viață, aceste sisteme vor fi finanțate și organizate în mod corespunzător.

Acest proces trebuie demarat acum. În multe țări, programele de formare și de recalificare sunt de joasă calitate și trebuie îmbunătățite. Sistemele de educație trebuie adaptate pentru a pregăti copiii și tinerii pentru importanța din ce în ce mai mare a noilor tehnologii din domeniul educației și, de asemenea, în ceea ce privește competențele. Rezervele financiare (fondurile de tranziție socială) vor fi constituite de guvern și vor fi finanțate, în principal, prin impozitarea economiei digitale.

Creșterea numărului de locuri de muncă pe platforme online, a locurilor de muncă aglomerate, a locurilor de muncă de tip ride-sharing și a activităților independente fictive generează zone gri de reglementare, iar acest lucru este în detrimentul locurilor de muncă de calitate superioară, în ceea ce privește protecția socială sau salariile.

Aproape 62% dintre locurile de muncă din România sunt în pericol să dispară din cauza automatizării activităților, rata fiind cea mai ridicată din Uniunea Europeană (UE), unde media se situează la 54%, conform unui studiu publicat de institutul Bruegel. Țările de la periferia zonei euro vor suferi cel mai mult dintre membrii uniunii monetare, având în vedere că dezvoltarea capacității roboților de a învăța și creșterea mobilității acestora vor afecta în principal locurile de muncă cu salarii mici și cerințe reduse în privința calificării, imune în trecut la automatizare.

Aceste „zone gri” vor fi luate în considerare. Reglementările stricte ale pieței forței de muncă va fi aplicată în toate domeniile. În acest mod noile tehnologii ar putea aduce avantaje societății în ansamblu, permițând crearea de noi locuri de muncă în activități care să promoveze o modalitate de organizare a multor modele de producție și de consum care să fie mai favorabilă cooperării și mai sustenabilă.

 

eCOMUNITATE

O bună și eficientă funcționalitate

Observând comunitatea românească dintr-un punct de vedere sistemic constatăm  exagerări în alegerea unor ținte, neconcordante cu  resursele existente, alături de multiple erori de funcționalitate a  sistemelor interne, precum nerăbdare, lăcomie, corupție și neglijență.

Deși sunt îndeplinite condițiile legale pentru o bună și eficientă funcționalitate, situația de facto este  departe de a fi satisfăcătoare. În urma aderării la Uniunea  Europeană a fost garantată libera circulație a persoanelor, fondurilor și mărfurilor, care ar fi trebuit să rezolve  multe din problemele sistemice și constructale. Persistă însă multe divergențe între românii din interior, între românii din interior și cei din diaspora, între români și celelalte naționalități interne, între români și străinii din alte tari, între tineri și bătrâni etc, care pot fi soluționate doar pe calea negocierii și prin dialog.   

Analiza constructală a acestei constatări demonstrează unde rezidă imperfecțiunea: curgerea liberă se face preponderent din interior spre exterior  pentru persoane și în sens invers pentru mărfuri, conducând la scăderea populației și descreșterea  economică a țării.

Din punct de vedere sistemic, poporul român își va fixa ținte concordante resurselor, pe care trebuie să le atingă, iar din punct de vedere constructal își va crea conexiuni prin care trebuie  să poată trece în rețele internaționale spirituale și economice cât mai ample.

Generarea progresului social și ecologic

Re-capacitarea oamenilor, remodelarea economiei și realizarea justiției sociale pentru oameni și teritorii pot fi realizate doar dacă se ține seama de legăturile  tot mai pronunțate dintre provocările sociale și cele  ecologice. Această dimensiune a dezvoltării durabile, și anume interacțiunea dintre oameni și planetă, a fost  neglijată. Vom pune accentul pe dezvoltarea favorabilă  incluziunii (în care interacționează oamenii și economia)  și pe economia verde (unde planeta interacționează cu  economia). Provocările legate de mediu sunt în parte probleme sociale, care decurg din inegalitățile în materie de venituri și de putere.  Astfel, inegalitatea este și o problemă de mediu, la fel cum  degradarea mediului este și o problemă socială. ECO  va elabora programe care să le abordeze în comun prin intermediul unor  principii și instituții ancorate în justiție.

Justiție socială

Politicile și acțiunile care vizează re-capacitarea cetățenilor  și restructurarea economiilor noastre trebuie combinate  cu o serie de politici care vizează în mod specific sărăcia  și inegalitățile excesive legate de gen, venit, avere,  origine și reședință. Considerăm că este fundamental ca societățile noastre să  realizeze justiția socială, adică situația în care nimeni nu este lăsat în urmă și în care înțelegem că vom trăi cu  toții mai prost dacă oamenilor le va lipsi o viață decentă și bunăstarea sustenabilă. Vom face eforturi pentru combaterea sărăciei,  pentru asigurarea unor locuri de muncă de calitate și a unei remunerații adecvate pentru toți, a egalității  de gen depline, a mobilității sociale reale și a unei  abordări extrem de ambițioase și reînnoite a problemei inegalităților teritoriale.

Dincolo de problema sărăciei, propunem inversarea tendinței de creștere a fragilității  sociale și a precarității vieții tuturor cetățenilor, inclusiv  a unor părți mari ale clasei de mijloc. Egalitatea  între femei și bărbați merită o atenție specială, cu  scopul de a elimina complet diferențele de remunerare între femei și bărbați printr-o legislație specifică, prin stabilirea unui  echilibru între viața profesională și viața personală cu  ajutorul unor drepturi suficient de ambițioase la concedii de maternitate, paternitate, parentale și de îngrijire a  copilului plătite și prin adoptarea unei serii de măsuri  care să îmbunătățească situația generală a femeilor în  societate și să promoveze participarea deplină a acestora  la toate nivelurile. Mobilitatea socială trebuie mărită prin măsuri care vizează în mod special servicii de calitate pentru îngrijirea copiilor și o educație de calitate pentru toți.

Inegalitatea este, în mare măsură, ancorată în teritorii, în locurile unde trăiesc și muncesc oamenii. Pentru  a realiza justiția socială și bunăstarea pentru toți, este esențial să ne concentrăm asupra tuturor locurilor  și să abordăm teritoriile și regiunile care rămân în urmă  din punct de vedere structural și al căror potențial este  irosit.

Societatea se bazează pe echitate și solidaritate în cadrul și între generații și teritorii, de la nivelul local la cel european și în ceea ce privește egalitatea de gen.  Nicio persoană și niciun loc nu sunt lăsate în urmă. 

Dorim o societate care are tendința, în mod natural, să asigure drepturi și oportunități egale printre care egalitatea de gen ocupă un loc central. Dorim o societate care este în mod natural dispusă să realizeze dezvoltarea durabilă, care are o capacitate încorporată de a aborda în mod eficient provocările legate de sustenabilitate, indiferent de amploarea lor.

Abordarea pe care o dorim ține seama atât de necesitatea abordării formelor tradiționale de sărăcie și de excluziune socială, cât și de dificultățile sociale care afectează multe categorii sociale în special din cauza dezvoltării unor forme precare de muncă, a sărăciei persoanelor încadrate în muncă, a recunoașterii insuficiente a drepturilor de egalitate de gen și a dificultăților social-economice cu care se confruntă o parte din clasa mijlocie. Procesul de eliminare treptată a clasei de mijloc va fi inversat și, în egală măsură, va fi eliminată sărăcia și excluziunea socială. Clasa mijlocie se confruntă cu o serie de amenințări și dificultăți, cum ar fi stagnarea veniturilor, teama de instabilitate sau de pierdere a locurilor de muncă și o teamă tot mai accentuată că viitorul va fi mai rău decât prezentul sau trecutul, în special pentru copiii lor.

Comunitatea are la bază o abordare bazată pe bugetele de referință pentru a ajusta calculele referitoare la persoanele care riscă sărăcia (sărăcia monetară).

Comunitatea va deveni o parte integrantă a procesului de guvernare din cadrul următoarei sesiuni guvernamentale și din cadrul unui viitor ciclu de dezvoltare durabilă.

Acest angajament poate părea nerealist, ținând seama de experiența guvernelor anterioare.

Considerăm lupta împotriva sărăciei drept „cea mai importantă dintre toate luptele” în construirea unei societăți solidare. Reducerea drastică a sărăciei va avea efecte pozitive foarte profunde și multiple asupra societăților noastre în ansamblu.

Considerăm că această luptă împotriva sărăciei este una dintre cele mai bune investiții pe termen lung pe le pot face societățile noastre. Reducerea sărăciei va îmbunătăți, de asemenea, lupta împotriva daunelor aduse mediului și va crește gradul nostru de reziliență colectivă față de viitoarele perturbări ale mediului, în special față de schimbările climatice.

Măsuri pe termen lung înseamnă măsuri pentru copiii noștri. Prin dezvoltarea unei strategii care combină mai multe aspecte, de la nutriție la locuire socială, de la educație la asistență medicală, s-a reflectat faptul că copiii săraci duc cu ei emoțiile, regimul alimentar, traumele, temerile legate de siguranță, problemele dentare și așa mai departe, atunci când merg la școală. Dacă vrem să ajutăm copiii, trebuie să rezolvăm toate problemele cu care se confruntă aceștia.

Locuința este un drept și o nevoie fundamentală. Este un factor determinant al bunăstării, în special pentru familiile mai defavorizate. Cu toate acestea, realitatea dură este că grupurile puternice locuiesc în locuințe de o calitate superioară, în timp ce grupurile mai slabe locuiesc în locuințe precare. Această realitate conduce la un dezechilibru profund și alimentează inegalitatea, generată de o lipsă structurală de locuințe accesibile și publice în întreaga țară.

Condițiile inadecvate de locuire reprezintă reprezintă mai mult decât un simplu disconfort. Este cunoscut faptul că ele împiedică calitatea dezvoltării copilului și generează inegalități de șanse. Locuințele insuficient izolate, precare și supraaglomerate au un impact asupra costurilor cu energia ale gospodăriei și asupra sănătății.

Se pot combina mai multe măsuri pentru a construi locuințe decente pentru toată lumea, astfel:

·           exceptarea investițiilor în infrastructură socială – cum ar fi în locuințele sociale – de la obligația respectării normelor fiscale pentru a facilita astfel de investiții și pentru a le proteja în perioadele de criză economică

·           includerea indicatorilor de locuințe la prețuri accesibile și de calitate într-un proces de guvernare revizuit în cadrul sesiunilor guvernamentale. Subvențiile și împrumuturile publice trebuie combinate cu reglementarea chiriilor, plafoane pentru chirii și plafoane de preț pentru a împiedica capitalizarea acestor subvenții și pentru a garanta siguranța locului de muncă al locuitorilor

·           prevenirea speculațiilor cu terenuri și clădiri prin reglementări privind zonarea și prin instrumente de finanțare guvernamentale care să încurajeze oferta de locuințe de închiriat la prețuri accesibile, cum ar fi introducerea unui fond de dezvoltare/ locuințe pentru entitățile cu profit limitat la nivel federal/local

·           protecția reședinței primare împotriva confiscării de către bănci în caz de supra- îndatorare

·           o clarificare a modului în care locuințele sociale trebuie abordate în legislația europeană privind serviciile de interes economic general pentru a asigura securitatea juridică pentru autoritățile publice locale, regionale și naționale în ceea ce privește constrângerile legate de normele privind ajutoarele de stat și un spectru larg de intervenții prin investiții în locuințe sociale de către autoritățile publice

·           politicile de combatere a speculațiilor care vizează creșterea explozivă a chiriilor la apartamente pe termen scurt pentru studenți pentru a proteja piața imobiliară obișnuită

·           un fond național pentru renovarea clădirilor în scopul eficienței energetice, inclusiv a clădirilor rezidențiale cu mai multe apartamente în sectorul locuințelor sociale.

Fiecare persoană are dreptul la un venit adecvat, pentru a integra astfel în societate persoane care din diferite motive sunt excluse de pe piața muncii. Prin includerea acestui drept în legislație se asigură faptul că statul instituie sisteme adecvate de garantare a venitului minim pentru persoanele care trăiesc la pragul riscului de sărăcie.

Aceste sisteme vor fi completate prin intermediul garanției guvernamentale pentru copii, cu alocații specifice pentru gospodăriile cu copii, care să acopere costurile de îngrijire a copiilor și costurile școlare, costurile cu locuința sau cu energia, costurile de asistență medicală și să asigure sprijin pentru alimentație. Ajutorul pentru venitul minim trebuie definit ca nivelul de la care oamenii pot avea un mod de viață compatibil cu demnitatea umană.

Nivelurile minime de protecție socială sunt seturi de garanții sociale de bază stabilite la nivel național, care va garantez, cel puțin pe parcursul ciclului de viață, că toate persoanele care au nevoie au acces la asistență medicală de bază și la siguranța unui venit de bază, care împreună asigură accesul la o serie de bunuri și servicii stabilite la nivel național.

Nivelurile minime de protecție socială stabilite la nivel național va cuprinde cel puțin următoarele patru garanții de securitate socială, drepturi sociale care vor fi respectate la nivel național:

   • Accesul la asistență medicală de bază, inclusiv îngrijirea în timpul maternității;

   • Siguranța unui venit de bază pentru copii, prin care să se asigure accesul la alimentație, educație, îngrijire și la alte bunuri și servicii necesare;

   • Siguranța unui venit de bază pentru persoanele de vârstă activă care nu sunt în măsură să obțină venituri suficiente, în special în cazuri de boală, de șomaj, de maternitate și de handicap;

   • Siguranța unui venit de bază pentru persoanele în vârstă. Astfel de garanții ar trebui să fie furnizate tuturor rezidenților și tuturor copiilor, astfel cum se prevede în legislația și reglementările naționale și sub rezerva obligațiilor internaționale existente.

Drepturi egale pentru imigranți

Erodarea culturală, amenințările la adresa identității naționale și noțiunile de „noi vs. ei” apar adesea direct sau indirect în discursul celor care se opun imigrației. Amploarea acestor preocupări cu caracter identitar depinde în mare măsură atât de viteza migrației către o anumită zonă, cât și de modul în care imigranții se pot integra în societate, caz în care integrarea socială poate fi văzută din două perspective. Pentru imigranți, înseamnă dezvoltarea unui sentiment de apartenență la societatea gazdă.

Acest lucru implică adesea acceptarea și acționarea conform valorilor și normelor societății și, dacă este necesar, construcția capitalului social care este considerat necesar de instituțiile țării gazdă, inclusiv venituri de bază și locuințe decente, precum și educație și competențe relevante pentru piața forței de muncă din țara gazdă. Rolul populației autohtone este la fel de important: integrarea socială este posibilă doar atunci când imigranții sunt acceptați ca membri ai societății.

O astfel de recunoaștere reciprocă, pe lângă îmbunătățirea bunăstării individuale, duce la un nivel mai ridicat de coeziune socială și are implicații economice semnificative. În absența politicilor de integrare eficiente, imigranții rămân captivi în sărăcie și excluziune socială. Diferite practici comerciale au ajuns să exploateze lacunele legislative pentru a crea diferite locuri de muncă care nu garantează drepturi adecvate și un venit corespunzător.

Se abuzează tot mai mult de stagii deoarece tinerii consideră că este mai greu să își găsească primul loc de muncă potrivit, numărul locurilor de muncă precare și atipice crește și multe persoane trebuie să lucreze cu fracțiune de normă sau cu contracte pe termen scurt împotriva voinței lor.

De asemenea, numărul noilor forme de muncă din sectorul online crește, făcându-se adesea uz de activități independente fictive în cazuri în care ar trebui să existe un contract de muncă adecvat, cu drepturi sociale și la pensie adecvate.

Cerințele de sustenabilitate necesită o abordare diferită pentru acest compromis între creștere, crearea de locuri de muncă și protecția mediului. Un obiectiv crucial pentru viitor este acela de a ajunge la salarii corespunzătoare unui nivel de subzistență, dar acesta va  trebui să fie un proces progresiv, pentru a nu perturba piața.

Una dintre cele mai vechi forme de inegalitate din societățile noastre este inegalitatea bazată pe gen

Femeilor le este mai greu să reușească în viața profesională când trebuie să facă față majorității sarcinilor legate de responsabilitățile materne și părintești, precum și sarcinilor domestice, femeile primesc în continuare salarii mai mici decât bărbații pentru locuri de muncă egale, fapt care se traduce și prin pensii mai mici, iar femeile sunt victime, în mod disproporționat, ale violenței domestice și ale hărțuirii la locul de muncă.

Femeile se confruntă cu un volum disproporționat mai mare de dificultăți în viața privată și profesională decât bărbații, inclusiv abuzul și violența domestică și hărțuirea morală sau sexuală. Politicile publice trebuie să fie consolidate cu scopul de a pune capăt acestor dificultăți. Vom lua măsuri pentru:

   • a eradica violența împotriva femeilor urmărind felul cum se aplică prevederile Convenției de la Istanbul, pe care România a ratificat-o;

   • a asigura că organizațiile și întreprinderile publice și private adoptă politici eficiente împotriva hărțuirii sexuale și psihologice;

   • a garanta sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente. Dreptul la acces la avort sigur și legal trebuie să fie considerat un drept fundamental incluzând educația sexuală cuprinzătoare pentru adolescenți și accesul la contraceptive la prețuri accesibile și la servicii de sprijin;

   • politicile fiscale și de securitate socială vor include o perspectivă de gen, în special în ceea ce privește prioritățile cheltuielilor publice în perioade de criză. De asemenea, femeile continuă să fie mai puțin implicate în procesul de luare a deciziilor în cadrul corporațiilor și în viața politică. Participarea politică a femeilor este în continuare dezechilibrată. Sunt necesare măsuri la diferite niveluri de reprezentare politică pentru a obține paritatea de gen. La un nivel mai general, pentru a asigura acest lucru, într-o gamă largă de politici care sunt indirect legate de problemele de gen, dar care sunt relevante pentru promovarea egalității de gen, integrarea dimensiunii de gen și abordările legate de integrarea dimensiunii de gen în buget ar trebui să devină sistematice.

Societate deschisă pentru toți

O dimensiune importantă a inegalității este legată de mobilitatea socială a persoanelor, precum și a grupurilor sociale. Mobilitatea socială va fi optimizată atât în cadrul aceleiași generații, cât și între generații, atât în termeni absoluți cât și relativi.

Diferiți factori contribuie la determinarea mobilității sociale, precum educația, tipul de oportunități de locuri de muncă disponibile, distribuția avuției și nivelurile de remunerare între diferitele tipuri de încadrare în muncă. Rezultatele educaționale tind să fie strâns legate de nivelul educației părinților.

Fie politicile publice desconsideră deficiențele în materie de mobilitate socială, fie politicile aplicate sunt ineficiente. Calitatea serviciilor de îngrijire a copiilor și a sistemului de învățământ rămân cele mai bune instrumente pentru a crește oportunitățile și pentru a stimula mobilitatea socială.

Alți factori care determină mobilitatea socială sunt de asemenea foarte importanți pentru persoanele și familiile mai defavorizate, inclusiv condițiile de trai pentru copiii din familiile sărace care au legătură cu aspecte foarte concrete, cum ar fi spațiile de locuit sau alimentația. Dezvoltarea mobilității sociale ascendente va reprezenta o parte importantă a luptei ECO împotriva inegalităților, cu un accent deosebit pe grupurile cele mai vulnerabile.

Este bine înțeles și cunoscut faptul că educația este un instrument foarte puternic pentru crearea egalității, a echității și a oportunităților. Cu toate acestea, sistemul actual de învățământ este lipsit de inițiative care,  conform definiției UNESCO din 2014, „permite fiecărei ființe umane să dobândească cunoștințele, competențele, atitudinile și valorile necesare pentru a crea un viitor sustenabil”.

ECO va căuta soluții pe termen scurt care să bandajeze rănile adânci din sistemul educațional românesc: lipsa investițiilor sociale, conceptele educaționale ineficiente, profesorii insuficient instruiți sau școlile polarizate din punct de vedere social contribuie la existența inegalităților în diferite moduri.

Putere pentru cetățeni

Democrația este în pericol. În decursul ultimelor decenii, cetățenii și-au pierdut pe nesimțite puterea, în timp ce interesele corporatiste tot mai influente și viziunea neoliberală dominantă și-au impus treptat interesele de grup, au limitat ideile despre ce este posibil și au promovat individualismul excesiv și insecuritatea.

Oamenii sunt implicați de la nivelul local la cel european ca cetățeni activi, actori economici și consumatori; în condițiile re- capacitării sindicatelor, toți acești factori pot juca un rol central într-o democrație participativă vibrantă și într-un spațiu civic viu.

Aceasta înseamnă că viitorul societăților noastre, modul în care trăim, drepturile pe care le avem și libertatea de care ne bucurăm vor fi din ce în ce mai puțin rezultatul opțiunilor noastre politice exprimate prin alegeri democratice și tot mai mult rezultatul strategiilor corporatiste stabilite în consiliile de conducere globale.

Românii, în corul european, ar trebui să înțeleagă miza și să recupereze un sistem economic cu caracter profund democratic, în care puterea capitalului privat și a corporațiilor să fie ținută în frâu și echilibrată cu cea a lucrătorilor, a angajaților, a sindicatelor și a cetățenilor în general.

Nu avem nicio șansă să obținem bunăstarea sustenabilă pentru toți decât dacă cetățenii și diversele lor asociații își recapătă influența civică și politică participând în mod activ atât la alegeri, cât și la procesul de luare a deciziilor și de punere în aplicare a acestora în întreaga societate, precum și prin interacțiunea continuă cu reprezentanții politici între alegeri.

Pentru a capacita oamenii, vom cere o acțiune fermă pe trei paliere:

   1.  Democrația va fi viguroasă iar acțiunea colectivă, în diversele sale forme

   2.  Sindicatele vor redobândi robustețe și toți partenerii sociali vor fi puternic implicați

   3.  Organizațiile societății civile vor juca un rol puternic într-un spațiu civic viu și amplu

Democrație viguroasă

Transformarea societăților noastre în comunități capabile să atingă bunăstarea sustenabilă a mulțimilor nu poate fi și nu va fi o abordare de sus în jos, impusă de elite. Esența dezvoltării durabile este participarea, capacitarea, transparența, implicarea și responsabilitatea – de la nivelul individual până la cel colectiv.

Dominanța societăților axate pe piață, cu accentul lor primar pe „drepturile” individualiste, pe perceperea cetățeanului ca un consumator și pe cultura ierarhică angajator- angajat, a diminuat rolul cetățenilor ca actori ai democrației.

Democrația reprezentativă este insuficientă pentru a proteja democrația în calitatea ei de coloană vertebrală a organizării societății, mai ales în cazul în care democrația economică în sine pierde din ce în ce mai mult teren în cadrul democrației reprezentative.

În acest sens, este alarmantă legătura dintre sărăcia persistentă și excluziune pe de o parte și sprijinul acordat forțelor politice naționaliste și autoritariste pe de altă parte – care pare a fi cea mai dinamică, dar și amenințătoare trăsătură a multor democrații naționale de astăzi.

Capacitarea oamenilor în calitatea lor de cetățeni, angajați și consumatori trebuie să fie un ax central pentru o societate durabilă. Este dificil să abordăm provocările complexe ale sustenabilității ecologice și sociale fără o consolidare și o extindere a democrației participative dincolo de urne. Acest lucru necesită o serie de politici care să conducă la această re- capacitare.

Parteneri sociali implicați și sindicate robuste

Avem nevoie de un dialog social echilibrat, pertinent și reprezentativ și de negocieri colective în cadrul sectoarelor și al nivelurilor teritoriale, promovat prin „politici de sindicalizare” la nivel național Numărul de persoane membrii ai unui sindicat a scăzut în ultimii ani și, chiar și în cazurile în care a crescut, această creștere este disproporționată cu creșterea numărului de angajați. Ocuparea redusă a forței de muncă în sectoarele tradițional sindicalizate (industria prelucrătoare și sectorul public), dezvoltarea formelor de muncă și a locurilor de muncă netradiționale (cum ar fi munca pe perioadă determinată, cu fracțiune de normă sau digitală) și politicile guvernamentale și atitudinile care vizează subminarea rolului sindicatelor sunt tot atâția factori care contribuie la slăbirea reprezentării lucrătorilor și angajaților și a participării colective.

Deși UE are o competență limitată în acest domeniu, ea poate și ar trebui să promoveze sindicalizarea în multiple moduri, crescând relevanța sindicatelor, a dialogului social și a consultării tripartite.

Un astfel de contract ar combina cele mai relevante abordări pentru consolidarea democrației printr-o gamă largă de măsuri de politică, de exemplu:

   • Sindicate puternice pentru a apăra drepturile lucrătorilor, susținute de o implicare amplă a angajaților în propriile întreprinderi

   • O societate civilă vibrantă a organizațiilor neguvernamentale implicate activ în procesele politice, în condiții de egalitate cu reprezentanții corporațiilor, asigurând un spațiu civic viu și amplu

   • O cultură vastă și puternică a transparenței în ceea ce privește procesele de luare a deciziilor de interes public, munca parlamentară, proprietatea asupra averii, salariile, guvernarea corporativă (inclusiv în materie de impozitare) și informarea consumatorilor cu privire la produse

   • Un echilibru deplin între sexe în ceea ce privește drepturile, remunerarea și participarea la politică și la economie

   • Politicile de dezvoltare teritorială inclusivă, aici numărându-se și interacțiunea cu organizații și cetățeni pe teren

   • Bunăstarea sustenabilă ca obiectiv politic central (în locul politicii determinate de PIB), susținută de obiective și indicatori clari și relevanți în materie de bunăstare și sustenabilitate, care să le permită cetățenilor să înțeleagă și să aprecieze acțiunile și performanțele publice în moduri relevante pentru viața lor

   • O democrație participativă puternică, adaptată tuturor nivelurilor de guvernare, de la nivelul local la cel european

   • Presă și sistem judiciar care să fie independente de influența politică pentru a  diminua corupția și a reprofesionaliza statul

   • Politici publice care să sprijine în mod activ presa de știri independentă și jurnalismul profesionist și care să le permită a susține mai bine jurnalismul de investigație, prin asigurarea unui acces mai bun la informațiile publice, pentru a acționa împotriva răspândirii dezinformării și a știrilor false online.

O dimensiune suplimentară și importantă a unei democrații viguroase vor fi partidele politice. Acestea reprezintă un element esențial al democrației reprezentative, dar va fi nevoie să integreze în mod pro-activ dinamica participativă și pe cea populară atunci când definesc pozițiile politice și încurajează acțiunile relevante. Tehnologia modernă simplifică acest deziderat, dar cultura politică de partid rămâne în mare măsură reticentă la ideea de a trece de la o abordare descendentă la una ascendentă. Partidele progresiste angajate în construirea unor societăți sustenabile vor trebui să se afle în prim- planul unei astfel de abordări.

Limitele tradiționale dintre partide ca instituții și rețelele mai ample de organizații și indivizi care împărtășesc principii similare vor fi depășite prin obiective comune, urmărite de un evantai larg de entități și de persoane.

Un spațiu civic dinamic și amplu

Spațiul civic este piatra de temelie a oricărei societăți deschise și democratice. Atunci când spațiul civic este deschis, cetățenii și organizațiile societății civile se pot organiza, participa și comunica fără obstacole. În acest fel, aceștia își pot revendica drepturile și pot influența structurile politice și sociale din jurul lor.

Pentru ecologiștii progresiști, un spațiu civic dinamic și amplu reprezintă un factor indispensabil și puternic pentru schimbare. În Europa și la toate nivelurile, organizațiile neguvernamentale (ONG-uri) se află în fruntea multor bătălii majore pentru obținerea unei societăți sustenabile a bunăstării pentru toți. Interacțiunea dinamică și pozitivă între organizațiile și partidele politice progresiste, sindicatele, mediul academic și ONG-urile constituie cel mai puternic motor al schimbării și va face adesea diferența, deoarece niciunul dintre acești actori nu este suficient de puternic singur pentru a reuși.

Obținerea acestui spațiu civic dinamic pentru a contracara inerția actuală a statului devine mai relevantă ca oricând atunci când se propune o agendă de politică privind transformarea eco- socială, din cauza numeroaselor rezistențe întâmpinate în realizarea acesteia și a complexității strategiilor politice pe care este fundamentată.

Prin urmare, este esențial ca guvernanții să asigure un spațiu civic dinamic și amplu și să dezvolte interacțiuni extrem de productive, reciproc stimulatoare și de susținere între toate aceste grupuri de actori. 

Acest spațiu civic va fi liber de bariere în calea participării politice a cetățenilor și organizațiilor iar competiția electorală se va desfășura conform Constituției, înlăturându-se din cursă cosmetizările legislative restrictive și părtinitoare.

Majoritatea celorlalte țări europene au găsit modalități de a izola administrația electorală de politică și de partizanat prin instituirea unor comisii electorale naționale cu adevărat autonome, profesionale, nepartizane și independente, care funcționează ca o ramură independentă a guvernului. 

ECO cere impunerea unor măsuri urgente pentru ca în România să se poată desfășura alegeri reprezentative/imparțiale atât în practică, cât și în aparență.